Furtuna neascultarii

           Se îmbarcase în fugă, gâfâia încă când a ajuns pe corabie. Ținuse biletul în mână tot timpul să fie sigur că nu îl pierde. Acum era însă în siguranță la bordul corabiei. Privea înspre orizontul neascultării de pe un vapor luat dintr-o localitate numită paradoxal “Corectitudine”. Oare cum s-o fi numit corabia dacă localitatea avea un asemenea nume...?

            Iona 1:3  Şi Iona s'a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S'a pogorît la Iafo(corectitudine), şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei, şi s'a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Faţa Domnului.

            Ciudat cum atunci când vrem să fugim de Dumnezeu parcă și numele localităților ne dau dreptate noua, chiar și prietenii ne sustin iar dusmanii ne îmbărbătează. Cred ca tot timpul corabiile ce merg inspre Tars sunt arhii pline. Toți călătorii mergeau departe de Fața Domnului. Toți cu păpușile acelea numite ”dumnezei în caz de necazuri, inutili pe vreme bună…”

            Totuși Iona dusese la bord mai multă încărcătură decât toți. Nu știau ce să mai facă pentru a ușura corabia. S-au gândit la uneltele de fier, că ele erau cele mai grele, și le-au aruncat peste bord.

Iona 1:5  Corăbierii s'au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s'o facă mai uşoară. Iona s'a pogorît în fundul corăbiei, s'a culcat şi a adormit dus.

         Nu vedeau ei însă tonele de neascultare de pe capul lui Iona, vedeau doar furtuna pe care se chinuiau să o oprească. Până să se dezmeticească, aruncaseră deja cele mai usoare lucruri și lăsaseră în corabie ce era mai greu.

            Până la urmă totul se terminase cu o urna și niște bilețele. Mă întreb cum ar fi fost dacă s-ar fi aflat Isus la bord?

            Pentru ei, ar fi existat și o altă variantă, nu neaparăt aruncarea peste bord. Ar fi putut să îi spună lui Iona să se roage lui Dumnezeu să oprească furtuna și că ei se intorc cu corabia de la Tars și il duc la Ninive. Așa ar fi intrat toți sub ascultarea de Dumnezeu, dar a fost mai usor sa arunci un om peste bord. Și azi e la fel: mai ușor aruncăm oameni din corabie zicând că sunt păcătoși și greșiți; și trebuie să trimită Dumnezeu pești în ajutorul lor că noi nu suntem capabili să îi ajutăm. Altfel ar fi fost de era Isus în corabie.

            Furtuna asta se oprește însă atunci când intri iar sub ascultarea de Dumnezeu. Doamne, ajută-ne.

           Furtuna încrederii în forțele proprii

           Mergeau de ceva vreme în derivă (treisprezece zile), toate speranțele lor aproape că se înecaseră ca și uneltele aruncate peste bord. Au uitat și când au mancat ultima oara. Au facut tot ce se putea din punct de vedere profesional să facă. Cu toată experiența lor nu au putut anticipa ce urma să vină. Se încrezuseră orbește în abilitățile lor și în semnele schimbătoare ale naturii. Cum sa asculte de un biet prizonier atunci cand le spunea:

          Fapte 27:10  şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.

           Au supus și ei la vot, parcă la fel ca și cei din corabia ce mergea spre Tars. Știti ce a iesit? Ce iese in general cand e vorba să iți dai cu părerea despre un lucru rău. Nici la serile de evanghelizare nu au fost atatea mâini ridicate ca pe corabia în care se afla Pavel.

          Fapte  27:12  Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo,

           Și atunci, orice vânt usor ți se pare un semn divin care să iți întărească poziția. Nu? Parcă și vântul suflă în direcția împlinirii poftelor tale, viciilor tale. Dar din pacate, la scurt timp dupa aceea urmează devastatorul vânt, care te lasa fara nimic: fără corabie, fără unelte, fără cârmă. Doar viața. Atât.

        Fapte 27:13  Începuse să sufle un vînt uşor de miazăzi; şi, ca unii cari se credeau stăpîni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

            Act 27:14  Dar nu după multă vreme, s'a deslănţuit asupra insulei un vînt furtunos, numit Eurachilon.

          Asta e o furtună care se stârnește ori de cate ori avem prea multă încredere în noi înșine. Pavel le-a spus sa nu porneasca la drum. Dar el era un simplu om cu facultate de teologie, nu se pricepea el la navigație, la bărci, iar sutașul a ales să se încreadă în cârmaci și în marinari.  Ajungi să fii pus de Dumnezeu la post involuntar, că nu iți mai ramane altă solutie. Însă atunci când se starnește furtuna asta, nu ai voie sub nici un fel să arunci peste bord nadejdea.

           Act 27:20  Soarele şi stelele nu s'au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cît la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

       Furtuna încercării credinței

       Furtuna asta de obicei se stârnește în viețile credincioșilor atunci când Dumnezeu vrea să le încerce credința. În Marcu 4 ni se relatează cum ucenii au urcat într-o corabie la porunca lui Isus. Și eu cred că El stia ce vroia să facă, de aceea s-a și culcat la cârmă. Aveau în corabie un Isus obosit, un Isus “pretentios” care nu a vrut să doarmă decât la cârmă… (la fel cum azi ar dormi șoferul la volan și când se trezește să iți spună ca Isus: “puțin credinciosule”).

       Cam asa arată furtuna încercării credinței: un Dumnezeu aparent adormit, indiferent, nepăsător

      Mar 4:37  S'a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Mar 4:38  Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”

       În furtuna asta te poți tot strădui să vâslești, să iți pui în practică cunoștintele. Nimic însă nu merge. În furtuna asta singura șansă este Isus.

        Furtuna pacatului

        Se întampla ceva deasupra lor, ceva ciudat ce nu mai vazuseră niciodată. Unul din ei întinse mâna pentru a simți ceva umed, iar pe palma lui întinsă căzu un strop de apă. Toți se uitară uimiți în sus pentru că din cer cădeau picuri de apă!. Atunci au început să înțeleagă că tot ce spusese bătrânul Noe era adevărat.

         Gen 7:11  În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s'au rupt toate izvoarele Adîncului celui mare şi s'au deschis stăvilarele cerurilor.

          Furtuna aceasta numita potop, a fost dezlănțuită din pricina păcatului care ajunsese la culme și pe care Dumnezeu nu mai putea sa îl tolereze. Ne întrebam poate de multe ori de ce și în viata noastră se dezlănțuie uneori furtuni și, de multe ori, motivul este păcatul din viața noastră. Si retineti: din furtuna aceasta singurul lucru care te scapă este neprihănirea. Nu poziția socială, nu banii, nu funcția. Noe a fost salvat de Dumnezeu din pricina neprihănirii lui.

       Pana atunci au predicat ciocanele si cuiele dar în ziua aceea picurii de ploaie au tinut cea mai categorică si necrutatoare predică.

        Gen 6:7  Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, dela om pînă la vite, pînă la tîrîtoare, şi pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”

        Insă cu neprihăniții Dumnezeu face legăminte și pictează curcubee.

        Reține-ți în încheiere că dacă suntem oameni ai lui Dumnezeu,  vom ieși din toate furtunile…E drept că vom ieși UZI (și Iona a ieșit ud, și Pavel, și ucenicii) dar VII.

         “Vestitule Capitan, nu iti cerem să oprești furtunile… dar te rugăm ceva: Vino și ramăi Tu la cârmă!”